Pentru unii pacienți din raioanele țării, ajutorul medical a fost acordat cu sprijinul salvatorilor, după ce ambulanțele au întâmpinat dificultăți de deplasare din cauza ghețușului de pe drumuri. În ultimele 24 de ore, echipele de intervenție au acționat în 18 cazuri, pentru a facilita accesul medicilor la bolnavi, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cele mai multe intervenții au fost realizate în raioanele Telenești, Orhei, Căușeni, Rezina, Anenii Noi, Criuleni și Nisporeni. Toate misiunile s-au desfășurat cu succes, iar oamenii au primit îngrijirile medicale necesare.
Totodată, sprijinul pompierilor a fost solicitat de mai mulți conducători auto, care, din cauza poleiului, au derapat de pe trasee. Cele mai multe intervenții pentru tractarea și deblocarea mijloacelor de transport au avut loc în municipiul Chișinău și în raioanele Căușeni, Orhei, Criuleni, Hâncești, Ialoveni și Sângerei. În toate cazurile șoferii au primit ajutor și și-au putut continua deplasarea.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pe mai multe trasee s-au prăbușit arbori, iar angajații IGSU au intervenit în raioanele Șoldănești și Soroca, pentru degajarea carosabilului și securizarea zonelor afectate. Victime nu au fost raportate.
În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au efectuat peste 90 de misiuni de prevenire și intervenție pentru lichidarea consecințelor situațiilor de risc.
În continuare, echipele IGSU sunt mobilizate non-stop pe întreg teritoriul țării, iar cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112 în caz de pericol.
The post Pacienți din raioane, ajutați de salvatori după ce ambulanțele au rămas blocate de ghețuș appeared first on ipn.md.