Activele Lukoil ar putea fi vândute unei firme americane. SUA trebuie să aprobe tranzacția

Compania rusă Lukoil a ajuns la un acord cu o firmă americană pentru vânzarea activelor sale externe, ca urmare a sancțiunilor aplicate de SUA. Tranzacția așteaptă aprobarea guvernului american, transmite IPN.

Într-un comunicat emis joi, Lukoil a anunțat că acordul a fost încheiat cu firma americană Carlyle Group și a precizat că activele din Kazahstan nu fac obiectul acordului și vor rămâne în proprietatea companiei. Totodată, grupul rus a menționat că poartă în continuare discuții cu alți potențiali cumpărători pentru activele sale externe.

La rândul său, Carlyle Group a confirmat existența acordului, subliniind că finalizarea acestuia depinde de încheierea procedurilor de analiză financiară și juridică (due diligence), precum și de aprobările autorităților de reglementare.

Compania americană a menționat că, în cazul finalizării tranzacției, își va axa strategia pe menținerea activității operaționale, păstrarea locurilor de muncă, stabilizarea activelor preluate și asigurarea unei funcționări sigure și eficiente a acestora, printr-o administrare dedicată și capacități operaționale internaționale.

Potrivit informațiilor oficiale de pe site-ul companiei, Carlyle Group este una dintre cele mai mari firme de investiții din lume. Fondată în 1987, aceasta administrează active de circa 474 de miliarde de dolari și 27 de birouri în Asia, Australia, Europa, Orientul Mijlociu și America de Nord.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat în octombrie 2025 sancțiuni pentru două dintre cele mai mari companii petroliere rusești – Lukoil și Rosneft, ca reacție la războiul dus de Rusia în Ucraina.

Deși sancțiunile urmau să intre în vigoare la 21 noiembrie, Washingtonul a acordat mai multe derogări temporare pentru anumite tranzacții ale Lukoil, ultima derogare fiind valabilă până la sfârșitul lunii aprilie a acestui an, pentru a permite vânzarea activelor internaționale. a fost acordată până la sfârșitul lunii aprilie 2026.

Gigantul petrolier rus Lukoil deține, printre altele, aproximativ 110 benzinării în Republica Moldova, o rafinărie și circa 300 de stații de alimentare în România, precum și peste 600 de benzinării în Turcia.

The post Activele Lukoil ar putea fi vândute unei firme americane. SUA trebuie să aprobe tranzacția appeared first on ipn.md.