Primăria Chișinău a desemnat câștigătorii ediției 2024-2025 a „Premiului municipal de merit”. 160 de tineri au fost recompensați cu burse unice de 1 500 de lei. Distincțiile sunt oferite în semn de recunoaștere a performanțelor obținute în domeniul educației, artei și sportului, transmite IPN.
La ceremonia de premiere a participat primarul capitalei, Ion Ceban, care le-a adresat laureaților un mesaj de încurajare și apreciere pentru munca depusă. „Educația se construiește împreună, iar fiecare pas spre cunoaștere este un pas înainte pentru viitorul fiecăruia dintre voi și al nostru, al tuturor, al Chișinăului, al Republicii Moldova”, a declarat edilul.
Premiile au fost acordate elevilor din instituții de învățământ general și extrașcolare, școli sportive și de arte, precum și persoanelor în etate care au contribuit la promovarea și dezvoltarea valorilor educaționale, științifice și culturale. Beneficiarii s-au remarcat prin rezultate academice și prin performanțe obținute la competiții municipale, naționale și internaționale, în anul precedent de studii.
„Premiul municipal de merit” este o inițiativă anuală a Direcției generale educație, tineret și sport, realizată în parteneriat cu Direcția generală cultură și patrimoniu cultural. Concursul are drept scop promovarea excelenței academice, artistice și sportive, precum și stimularea implicării active a tinerilor în viața comunității.
The post Burse municipale de merit pentru 160 de tineri care excelează în educație, artă și sport appeared first on ipn.md.