Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) sunt aşteptaţi să ia o decizie, joi, după ce săptămâna trecută au amânat pronunţarea, în cazul celor peste o sută de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) care au cerut în instanţă suspendarea actelor privind reorganizarea instituţiei şi reducerea cheltuielilor, aprobate la sfârşitul anului trecut, în cadrul reformei asumate de Guvernul Bolojan. O cerere similară au făcut, tot la CAB, peste 150 de salariaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), acest dosar având termen de judecată în 3 februarie. La sfârşitul anului trecut, instanţa a dat câştig de cauză celor peste 330 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) care au contestat concedierile şi reducerile de venituri cuprinse în planul de reorganizare, blocând astfel aplicarea acestor măsuri, în condiţiile în care decizia este executorie, chiar dacă nu e definitivă, scrie News.ro.
Curtea de Apel București, așteptată să decidă în dosarul angajaților ANRE care cer suspendarea reorganizării instituției