Lukoil a ajuns la un acord cu fondul Carlyle Group, sub presiunea sancțiunilor impuse de SUA

Lukoil anunță că a semnat un acord cu compania americană de investiții Carlyle privind vânzarea Lukoil International GmbH, subsidiară deținută integral, care gestionează activele internaționale ale grupului Lukoil.

Potrivit comunicatului, tranzacția nu include activele din Kazahstan, care vor rămâne în proprietatea grupului Lukoil și își vor continua activitatea în baza licențelor existente.

Compania precizează că acordul semnat nu este exclusiv și este condiționat de îndeplinirea unor cerințe preliminare, inclusiv obținerea aprobărilor de reglementare necesare, printre care autorizația Oficiului pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA.

Totodată, Lukoil menționează că își continuă negocierile și cu alți potențiali cumpărători.

Lukoil International GmbH a fost scoasă la vânzare în contextul măsurilor restrictive introduse de unele state împotriva companiei și a filialelor sale, se arată în comunicat.