Fostul primar de Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit de accidentarea mortală a unui adolescent, rămâne sub control judiciar. Măsura a fost prelungită de instanță cu două luni, la solicitarea procurorului de caz, transmite IPN.
Potrivit deciziei emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, controlul judiciar va fi în vigoare până pe 6 aprilie.
Ședințele în dosarul fostului primar din Boldurești au fost reluate după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea acestuia. Nicanor Ciochină a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate, invocând încălcarea dreptului la apărare, după ce instanța a citit declarațiile unui alt inculpat privind ascunderea urmelor accidentului. Curtea a declarat sesizarea inadmisibilă.
Fostul primar este acuzat că, în februarie 2024, a accidentat mortal cu mașina un băiat de 14 ani din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, acesta ar fi încercat să ascundă urmele infracțiunii.
Nicanor Ciochină nu-și recunoaște vinovăția.
The post Nicanor Ciochină rămâne sub control judiciar appeared first on ipn.md.