Starmer se întâlnește cu Xi Jinping la Beijing, în timp ce Marea Britanie încearcă să relanseze relațiile cu China

În cea mai importantă zi a vizitei sale de patru zile în China, Starmer a fost primit de Xi la Marea Sală a Poporului, pentru o discuție care ar urma să dureze în jur de 40 de minute, urmată de un prânz de lucru relatează Reuters.

Vizita în China, prima a unui prim-ministru britanic din 2018, are loc pe fondul tensiunilor dintre Marea Britanie și aliatul său tradițional, Statele Unite.

Miercuri, la câteva ore după sosirea în China, Starmer a declarat că este momentul pentru o relație „matură” între Marea Britanie și a doua cea mai mare economie a lumii.

Deși eventualele rezultate concrete vor fi anunțate abia mai târziu, liderul britanic a pregătit un cadou cu valoare simbolică pentru întărirea relațiilor bilaterale: mingea de la un meci recent din Premier League dintre Arsenal și Manchester United. Premierul britanic ține cu Arsenal, în timp ce despre Xi Jinping se spune că ar fi fan al lui United, scrie Bloomberg.

După întâlnirea cu Xi, Starmer ar urma să participe la evenimente economice alături de premierul chinez Li Qiang. El va vizita Shanghai, apoi va merge la Tokyo pentru o întâlnire cu premierul japonez Sanae Takaichi.

Publicat
Din categoria Politic