Comisia Europeană a anunțat alocarea a 153 milioane de euro în ajutor umanitar de urgență pentru Ucraina și Republica Moldova, în contextul în care milioane de ucraineni se confruntă cu temperaturi scăzute și pene de curent cauzate de atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice.
Potrivit anunțului, 145 milioane de euro vor fi direcționate către Ucraina pentru asistență de protecție, adăpost, alimente, sprijin financiar, asistență psihosocială, precum și acces la apă și servicii medicale. Alte 8 milioane de euro vor fi alocate Republicii Moldova pentru sprijinirea refugiaților ucraineni.
Comisia precizează că, pe fondul atacurilor continue asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, milioane de persoane sunt expuse riscului de îngheț. În paralel cu ajutorul umanitar, Uniunea Europeană a consolidat și asistența energetică de urgență. În această săptămână au fost livrate 447 generatoare electrice, în valoare de 3,7 milioane de euro, destinate spitalelor, adăposturilor și altor servicii esențiale. Alte 500 de generatoare urmează să fie distribuite din rezervele strategice rescEU.
Uniunea Europeană acordă ajutor umanitar Ucrainei din 2014, iar după invazia rusă la scară largă din februarie 2022 sprijinul a fost extins semnificativ. De atunci, Comisia Europeană a alocat peste 1,4 miliarde de euro pentru programe umanitare în Ucraina și Republica Moldova.
Asistența este implementată prin agenții ONU, organizații internaționale și ONG-uri. Campania de iarnă 2025–2026 a reprezentat cel mai amplu volum de asistență energetică oferit prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, inclusiv livrarea integrală a Centralei Termice din Vilnius, finalizată în octombrie 2025.
De la începutul războiului, UE a coordonat livrarea a mii de generatoare, transformatoare și alte echipamente energetice, suficiente pentru a asigura electricitate pentru peste 9 milioane de persoane din Ucraina. În total, sprijinul UE pentru Ucraina de la începutul invaziei se ridică la 193,3 miliarde de euro.