24 de persoane au fost întoarse de la frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei de stat au fost înregistrate 42 197 de traversări de persoane și 5 247 de traversări ale mijloacelor de transport, anunță Poliția de Frontieră.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:

  • PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 11 752 traversări persoane;
  • PTF Leușeni – 5 882 traversări persoane;
  • PTF Sculeni – 4 570 traversări persoane;
  • PTF Otaci – 3 413 traversări persoane;
  • PTF Palanca – 3 284 traversări persoane.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova, 24 de cetățeni străini au primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat.

Totodată, în intervalul de referință, polițiștii de frontieră au înregistrat mai multe încălcări, printre care:

  • 1 caz de traversare ilegală a frontierei de stat;
  • 3 cazuri de folosire a documentelor false;
  • 4 cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova;
  • 8 cazuri de încălcare a regimului frontierei de stat și al zonei de frontieră;
  • 3 alte încălcări.

Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea punctelor alternative de trecere și îndeamnă călătorii să manifeste răbdare și respect față de personalul aflat la datorie.