Africa de Sud îl expulzează pe trimisul Israelului, iar Ierusalimul ripostează

Ministerul sud-african de Externe a anunțat vineri că l-a expulzat pe însărcinatul cu afaceri al Israelului, Ariel Seidman, notează Reuters. Diplomații sud-africani au invocat: „încălcări inacceptabile ale normelor și practicii diplomatice”. 

Printre acuzațiile aduse de Africa de Sud se mai numără și publicarea de postări ofensatoare pe rețelele de socializare la adresa președintelui Cyril Ramaphosa, precum și neinformarea autorităților sud-africane cu privire la vizitele unor oficiali israelieni de rang înalt.

Un purtător de cuvânt al ministerului de Externe din Africa de Sud a declarat: „Sperăm că ambasada Israelului va interacționa cu noi într-un mod respectuos și că vor trimite pe cineva care se va implica respectuos și care va susține și va continua diplomația. Asta intenționăm să facem”. 

Israelul a reacționat rapid. Reprezentantului diplomatic sud-african, ministrul Shaun Edward Byneveldt, a fost expulzat de guvernul de la Ierusalim, primind un termen de 72 de ore pentru a părăsi țara. 

Relațiile dintre cele două state s-au răcit după ce Africa de Sud a sesizat Curtea Internațională de Justiție cu privire la acuzații de genocid legate de acțiunile Israelului în Războiul din Gaza. Demersul a afecta și relația Africii de Sud cu SUA, întrucât administrația Trump a impus sancțiuni economice și a tăiat asistența financiară. 

Parlamentul sud-african a votat în 2023 în favoarea închiderii ambasadei Israelului din Pretoria și a suspendării relațiilor diplomatice, însă decizia nu a fost implementată.  

Publicat
Din categoria Politic