Democraţii şi Casa Albă ajung la un compromis pentru evitarea shutdown-ului guvernamental

Democraţii şi Casa Albă au convenit asupra unui compromis care previne un shutdown guvernamental parţial şi asigură, temporar, finanţarea Departamentului Securităţii Interne, în paralel cu negocieri privind impunerea unor noi limite asupra măsurilor dure adoptate de preşedintele Donald Trump în domeniul imigraţiei.

În timp ce ţara este zguduită de uciderea a doi protestatari de către agenţii federali la Minneapolis, cele două părţi au fost de acord să separe finanţarea Securităţii Interne de restul legislaţiei şi să finanţeze Departamentul Securităţii Interne pentru două săptămâni, în timp ce dezbat cererile democraţilor de a impune restricţii agenţiei americane pentru imigraţii şi vamă (ICE). Posibilul acord vine după ce democraţii au votat, joi, pentru a bloca legislaţia privind finanţarea DHS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Trump a afirmat, într-o postare pe reţelele sociale, că ”republicanii şi democraţii s-au reunit pentru a asigura finanţarea majorităţii guvernului până în septembrie”, prelungind, în acelaşi timp, finanţarea actuală pentru Securitatea Internă.

Senatul ar putea vota acordul chiar joi seară. Liderii republicani care doreau o prelungire mai lungă a finanţării Securităţii Interne încă verificau dacă nu există obiecţii la acord şi dacă ar putea fi adoptat rapid.

 

 

Articolul Democraţii şi Casa Albă ajung la un compromis pentru evitarea shutdown-ului guvernamental apare prima dată în Realitatea.md.