
Examinarea cererii prin care s-a cerut limitarea activității partidului „Moldova Mare” a fost suspendată. Formațiunea a cerut la Curtea Constituțională să fie verificată legalitatea mai multor prevederi privind constrângerea activității partidelor, în baza unor suspiciuni rezonabile, fără probe privind comiterea ilegalităților.
Avocatul formațiunii, Igor Hlopețchi, a declarat pentru IPN că reglementările sunt vagi și ar putea fi aplicate abuziv, inclusiv contra opoziției. Apărătorul susține că după campania electorală și până acum, acuzațiile formulate împotriva formațiunii nu au fost confirmate și nu au fost inițiate proceduri penale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În context, avocatul a invocat cazul „Partidul Politic Patria și alții contra Republicii Moldova”, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la alegeri libere și a obligat statul să achite despăgubiri.
Examinarea cauzei rămâne suspendată până la pronunțarea Curții Constituționale. Termenul exact nu se cunoaște, încă apărarea susține că procedura ar putea dura până la șase luni.
Articolul „Moldova Mare” a depus o sesizare la CC. Cererea de a limita activitatea partidului – blocată temporar apare prima dată în Realitatea.md.