Președintele american, Donald Trump, afirmă că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar fi acceptat să nu atace infrastructura energetică a Ucrainei timp de o săptămână, pe fondul condițiilor meteo extreme. La scurt timp, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a confirmat că un astfel de acord a fost discutat și și-a exprimat speranța că acesta va fi respectat, transmite IPN.
În cadrul unei ședințe de Guvern, joi, Donald Trump a explicat că solicitarea adresată Moscovei a fost motivată de temperaturile scăzute din Ucraina. Potrivit prognozelor meteorologice, săptămâna viitoare temperaturile din capitala Kiev vor coborî până la minus 25 de grade Celsius.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze armistițiul energetic, iar Ministerul rus al Apărării nu a emis, deocamdată, nicio declarație oficială care să confirme suspendarea atacurilor.
Autoritățile ucrainene susțin că, în urma atacurilor rusești lansate de la începutul anului asupra infrastructurii critice, este imposibilă livrarea de energie electrică și termică în majoritatea clădirilor din Kiev și din alte regiuni. Deși avariile au fost remediate temporar, populația se confruntă cu deconectări frecvente.
În contextul temperaturilor extrem de scăzute și al numărului mare de localități afectate, Guvernul Ucrainei a deschis, la nivel național, „Puncte de rezistență”, dintre care aproximativ 1 300 se află în capitală. În aceste centre, amenajate în spații speciale, populația poate beneficia de asistență în perioadele de vreme severă.
The post Trump anunță că Putin ar fi acceptat armistițiu energetic în Ucraina. Rusia nu confirmă oficial appeared first on ipn.md.