ULTIMA ORĂ Grădinițele din Chișinău își vor încheia activitatea mai devreme din cauza vremii nefavorabile

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău anunță că, astăzi, 30 ianuarie 2026, grădinițele de copii vor funcționa doar până la ora 16:00, ca măsură preventivă în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile pentru perioada 30 ianuarie – 2 februarie.

În fiecare instituție vor fi organizate, la nevoie, grupuri de serviciu pentru copiii ai căror părinți nu îi pot prelua la timp, pentru a asigura continuitatea îngrijirii și siguranța acestora.

Măsura a fost luată din cauza riscului sporit de formare a poleiului și ghețușului și a deteriorării condițiilor de trafic.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport monitorizează situația permanent și va informa operativ instituțiile și părinții dacă vor fi necesare alte decizii.