Cel mai scump consumabil medical achitat în decembrie din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a fost o valvă aortică autoexpandabilă transcateter, utilizată în cadrul programului „Cardiologie intervențională”. Dispozitivul a fost implantat unui pacient cu stenoză aortică severă, iar costul unei astfel de valve a depășit jumătate de milion de lei, transmite IPN.
Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în luna decembrie au fost transferați peste 30 de milioane de lei pentru consumabile costisitoare utilizate de 11 spitale contractate. Cea mai mare parte a sumei, 6,2 milioane de lei, a revenit Institutului de Neurologie și Neurochirurgie și Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde au fost tratate 83 de cazuri în cadrul programelor speciale.
În aceeași perioadă, cele mai multe intervenții au vizat pacienți cu accident vascular cerebral ischemic acut, realizate la Institutul de Medicină Urgentă și la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.
Pentru anul trecut, din fondurile asigurării medicale au fost alocate peste 196 de milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții complexe, la care au acces gratuit toți pacienții asigurați, conform indicațiilor medicale.
The post Valva cardiacă, cel mai scump consumabil acoperit de asigurarea medicală în decembrie appeared first on ipn.md.