
În plină iarnă, mii de șoferi din Republica Moldova s-au trezit cu filtrele de motorină blocate de parafină, mașinile imobilizate și reparații costisitoare. Problema a explodat în spațiul public după un episod viral în care motorina de iarnă s-a cristalizat la temperaturi de aproape minus 20 de grade Celsius.
În cadrul recentei ediții a Cabinetului din Umbră, mai multe de jumătate din emisiune s-a discutat la subiect. Cei mai implicați oficiali au încercat să explice ce s-a întâmplat, cine poartă răspunderea și ce poate face un șofer păgubit să-și recupereze banii.
Detalii interesante s-au relevat în cadrul discuțiilor, la care au participat Alexei Taran (directorul general ANRE), Dorian Istratii (deputat PAS), Sergiu Dărănuță (șeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor) și Marin Gospodarenco (expert economic).
Criza parafinei: ce s-a întâmplat cu motorina de iarnă
La mijlocul lui ianuarie, gerul de până la minus 20 de grade a provocat un val masiv de defecțiuni la mașinile diesel: filtre blocate, porniri imposibile, tractări scumpe. Mulți șoferi au cumpărat motorină marcată „de iarnă” sau cu „fulgușor”, dar aceasta s-a comportat ca o motorină de vară. Ministrul Energiei a declarat inițial că ar fi vorba de „o partidă neconformă” care a intrat în țară, iar temperatura de cristalizare ar fi fost de –25 °C. Ulterior s-a dovedit că temperaturile reale nu au atins acel prag.
Sergiu Dărănuță a explicat că motorina importată din UE intră în Moldova pe baza certificatului de conformitate eliberat de producător – fără prelevări obligatorii la vamă. Statul se bazează pe acreditarea europeană și nu mai verifică sistematic calitatea la frontieră din 2021–2022, când s-a renunțat la aceste controale suplimentare.
De ce nu s-au făcut controale preventive?
Dărănuță a recunoscut că până la apariția petițiilor și a scandalului din social media, inspectoratul nu a avut sesizări oficiale. Abia după valul de nemulțumiri au început prelevările masive – la vamă (Leușeni), în depozite și la stații PECO. Primele rezultate (venite pe 13 ianuarie) au arătat motorină conformă la parametrul „temperatură limită de filtrabilitate (TLF)” de –18 °C, dar oficialii au admis că analizele complete durează 5–13 zile.
Alexei Taran (director ANRE) a precizat că piața este liberalizată: carburanții vin din mai multe surse (România – trei rafinării principale, Oil Terminal Constanța, Giurgiulești), iar importatorii sunt obligați doar să prezinte certificate UE. ANRE monitorizează prețurile și volumele, dar calitatea intră în sarcina ISSPNPC.
Cine plătește reparațiile și cum se recuperează banii?
Marin Gospodarenco (expert economic) a criticat lipsa prevenirii: „Lucrăm post-factum, stingem focul după ce arde”. El a subliniat că instituțiile statului reacționează doar când problema devine vizibilă, nu o anticipează.
Sergiu Dărănuță a oferit pașii concreți pentru despăgubire:
- Păstrați bonul fiscal de la benzinărie (unde și cât ați alimentat).
- Luați bonul de la evacuator (dacă a fost tractat).
- Luați factura detaliată de la service (curățare sistem, înlocuire filtru etc.).
- Mergeți cu aceste documente direct la benzinăria respectivă și solicitați rambursarea prejudiciului.
- Dacă stația refuză – depuneți petiție la ISSPNPC (formular simplu pe site).
- Inspectoratul investighează, emite decizie prin care va obliga agentul economic să întoarcă prejudiciul și poate aplica amenzi de până la valoarea lotului.
Dărănuță a precizat că agentul economic poate contesta decizia în instanță, dar în majoritatea cazurilor acceptă rambursarea pentru a evita scandalul.
Capacitatea instituțiilor și lipsa de comunicare
Toți invitații au recunoscut că Inspectoratul are doar trei inspectori activi pe combustibili, iar laboratoarele sunt private și contractate. Moratoriul pe angajări blochează creșterea echipei. Dorian Istratii a cerut mai multă transparență și controale preventive, iar Gospodarenco a subliniat că lipsa vizibilității instituției face ca oamenii să nu știe unde să se adreseze.
Problema motorinei neconforme nu este nouă, dar gerul din ianuarie 2026 a scos-o la iveală. Statul se bazează pe certificatele UE și nu mai verifică la vamă – ceea ce funcționează până când nu funcționează. Șoferii afectați au dreptul la despăgubire integrală (reparații + tractare + combustibil pierdut), dar trebuie să acționeze rapid și să strângă dovezile.
Până la noi controale masive și schimbări legislative, sfatul rămâne același: în contextul unui nou val de ger și probabilitatea a de a se repeta scenariul, păstrați bonurile, fotografiați filtrele blocate și adresați-vă imediat la benzinărie sau la Inspectorat. Numărul liniei de protecție a consumatorului este afișat în toate benzinăriile – notați-l.
Articolul (video) Combustibilul importat în Moldova nu se verifică la frontieră! Cum ar putea fi despăgubiți șoferii cu mașini diesel apare prima dată în Autoblog.md.
