Mai multe regiuni ale R. Moldova, inclusiv municipiul Chișinău, au rămas, în dimineața zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, fără energie electrică. Autoritățile au anunțat că pana masivă de curent a fost cauzată de avarieri grave la rețeaua electrică din Ucraina. Pentru a remedia problema, R. Moldova a importat energie din România, inclusiv prin cele patru linii de tensiune medie care trec Prutul. Către ora 16:30, toți consumatorii din R. Moldova au fost reconectați la rețeaua de energie electrică, a transmis Moldelectrica.