Perioada de tranziție în care euro și leva au circulat simultan în Bulgaria s-a încheiat la miezul nopții de sâmbătă, 31 ianuarie 2026. Începând de duminică, 1 februarie, euro rămâne singura monedă cu putere legală în țară, iar leva nu mai este acceptată pentru plata bunurilor, serviciilor sau obligațiilor financiare, a anunțat Ministerul Finanțelor, scrie BTA.bg.
Autoritățile precizează că toate plățile trebuie efectuate exclusiv în euro, comercianții nu mai sunt obligați să accepte leva, iar restul pentru orice tranzacție se acordă doar în moneda europeană.
Pentru a asigura transparența și pentru a preveni eventualele creșteri speculative de prețuri, afișarea tarifelor în ambele monede va continua până la 8 august 2026, conform legislației privind introducerea euro.
Cetățenii care mai dețin leva o pot schimba gratuit la băncile comerciale și la oficiile Poștei Bulgare din localitățile fără sucursale bancare până la 30 iunie 2026. După această dată, Banca Națională a Bulgariei va continua schimbul fără termen limită și fără comisioane.
Ministerul Finanțelor a anunțat că autoritățile vor continua să monitorizeze eventualele abateri și să primească sesizări din partea populației.
Bulgaria a adoptat oficial moneda euro la 1 ianuarie 2026, devenind al 21-lea stat membru al zonei euro, la exact 19 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.