Incendiu la un spital din Anglia. 200 de pacienți au fost evacuați

Incendiul a izbucnit, duminică dimineață, în jurul orei 5:30 (n.r. – ora Angliei), în unitatea de endoscopie a spitalului. Peste 200 de pacienți au fost evacuați, iar drumurile de acces din jurul clădirii au fost închise, potrivit Serviciului Național de Sănătate din Regatul Unit. 

Niciun pacient nu a fost rănit, însă zonele în care incendiul s-a manifestat au fost distruse de flăcări. Cabinetul din care a pornit incendiul în întregime carbonizat, dar și alte câteva încăperi, după cum o arată fotografiile publicate în presa britanică.

Potrivit serviciului de pompieri din Hampshire și Wright Ile, cauza incendiului nu este cunoscută. La caz au intervenit 110 salvatori, informează Sky News.

Pacienții evacuați au fost mutați în alte secții ale spitalului sau chiar pe holuri, acolo unde au fost îngrijiți de medici și asistente. Reprezentanții spitalului au făcut aranjamente pentru ca o parte din pacienți să fie externați, duminică.

Reprezentanții spitalului au precizat că incendiul a provocat daune semnificative.

„Impactul incendiului a fost semnificativ și ne va limita capacitatea de a îndeplini toate activitățile planificate pentru mâine. Aceasta înseamnă că unele operații vor trebui anulate și vom contacta astăzi toți pacienții afectați pentru a-i informa, prin telefon, e-mail sau SMS”, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului.

De asemenea, secția de Urgențe a spitalului nu primește pacienți, cu excepția cazurilor în care starea lor este deosebit de gravă, dacă viața sau integritatea acestora sunt puse în pericol.

 

Publicat
Din categoria Politic