Zăpadă abundentă în Japonia. Persoane decedate, transportul feroviar și aerian este grav afectat

Zăpada abundentă a lovit nordul și vestul Japoniei. Ninsorile au provocat decesul a 14 persoane și rănirea altor 198, incidente care au survenit în timpul operațiunilor de deszăpezire. În unele orașe, stratul de zăpadă a depășit doi metri. Se înregistrează blocaje majore în transport. Autoritățile japoneze avertizează că ninsorile vor continua și sfătuiesc localnicii să fie prudenți.