
Absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) va fi examinată miercuri, 4 februarie, de membrii cabinetului de miniștri. Proiectul de hotărâre a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului, transmite IPN.
Potrivit proiectului, locurile bugetare și programele de studiu vor fi păstrate, iar identitatea universității din Cahul va fi respectată prin crearea unui centru universitar. Totodată, va fi desemnat un prorector care să coordoneze activitatea centrului și să facă legătura cu conducerea Universității Tehnice a Moldovei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
După ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a făcut inițiativa publică, aceasta a stârnit critici din partea mediului academic, organizațiilor studențești și a unor actori politici. De asemenea, cadrele didactice au spus că decizia de integrare a universității din Cahul în UTM a fost luată fără un dialog constructiv cu comunitatea universitară.
Studenții la rândul lor au avertizat că măsura ar putea afecta dezvoltarea educațională a regiunii, autonomia și identitatea instituției. Criticii au atras atenția și asupra deciziei de a permite rectorului actual al UTM să ocupe un al treilea mandat, considerând că acest lucru ridică semne de întrebare privind transparența și echilibrul conducerii academice.
În replică, MEC a explicat că universitatea din Cahul se confruntă cu probleme legate de infrastructură, laboratoare slab dotate și cadre didactice îmbătrânite, în contextul declinului demografic și al exodului tinerilor. Ministrul Perciun a dat asigurări că reforma va permite concentrarea resurselor financiare, modernizarea infrastructurii și adaptarea programelor academice la cerințele actuale ale pieței muncii, potrivit sursei citate.
Articolul Absorbția Universității din Cahul de către UTM, pe agenda ședinței Guvernului apare prima dată în Realitatea.md.