
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) avertizează cetățenii asupra unei informații false care circulă în spațiul public, potrivit căreia persoanele născute în perioada 1935-2018 ar urma să primească câte 5.000 de lei dintr-un așa-zis „fond social”, în baza unei cereri electronice.
Instituția subliniază că în Republica Moldova nu există un „fond social” și că nu a fost lansat niciun program oficial care să prevadă acordarea unor astfel de sume de bani. Mesajele respective sunt promovate prin link-uri suspecte și reprezintă o schemă de fraudă.
Potrivit CNAS, aceste informații sunt răspândite de persoane rău intenționate, cu scopul de a obține acces la datele personale ale cetățenilor și de a comite fraude. În acest context, populația este îndemnată să nu acceseze link-uri necunoscute, să nu completeze date personale și să manifeste prudență față de astfel de anunțuri.
Pentru informații corecte și verificate, CNAS recomandă consultarea exclusivă a surselor oficiale ale instituției, inclusiv site-ul www.cnas.gov.md, pagina oficială de Facebook și Centrul de Apel al instituției.
Casa Națională de Asigurări Sociale își reafirmă angajamentul de a oferi informații corecte și transparente și îndeamnă cetățenii să verifice orice informație legată de plăți sau prestații sociale înainte de a reacționa.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Atenție la escroci! CNAS atenționează asupra unei informații false privind alocarea a câte 5.000 de lei din fondul social apare prima dată în Realitatea.md.