Zece persoane și patru societăți comerciale au fost condamnate într-un dosar de amploare privind escrocherii, trafic de influență și organizarea migrației ilegale, anunță Procuratura municipiului Chișinău. Victimele – peste o sută de persoane – au fost înșelate timp de mai mulți ani cu promisiuni false de muncă legală, vize și pachete turistice avantajoase în statele Uniunii Europene.