SUA reduc taxele vamale pentru India, care ar urma să oprească importul de petrol rusesc

Președintele american, Donald Trump, a anunțat luni că SUA și India au convenit un acord comercial cu India, prin care taxele vamale pentru bunurile indiene exportate în SUA vor fi reduse de la 50% la 18%. Potrivit liderului de la Casa Albă, decizia vine în urma renunțării de către New Delhi la importul de petrol rusesc, transmite IPN.

Liderul american a anunțat decizia privind reducerea taxelor vamale într-o postare pe rețele de socializare, după o convorbire telefonică cu prim-ministrul indian, Narendra Modi. Trump a menționat că New Delhi va procura, în continuare, petrol din SUA și, eventual, din Venezuela.

Totodată, președintele SUA a subliniat că India va achiziționa produse americane în valoare de peste 500 de miliarde de dolari, inclusiv cărbune și produse agricole.

În același timp, premierul indian a salutat, într-o postare pe platformele de socializare, reducerea taxelor vamale pentru exporturile către SUA. Narendra Modi a notat că înțelegerea va aduce beneficii poporului indian și va crea noi oportunități de cooperare cu Washingtonul. Oficialul nu a făcut însă referire la o eventuală renunțare a Indiei la importurile de petrol rusesc.

The post SUA reduc taxele vamale pentru India, care ar urma să oprească importul de petrol rusesc appeared first on ipn.md.