
Un adolescent de 16 ani din raionul Căușeni a fost transportat la spital cu comoție cerebrală și suspiciune de fractură a mandibulei, după ce a fost agresat de două persoane necunoscute. Incidentul s-a produs sâmbătă seara, 24 ianuarie 2026.
Imaginile video ale agresiunii au fost postate pe rețelele de socializare.
Victima, elev în clasa a IX-a, se îndrepta spre locuința unei colege pentru a-i returna un încărcător de telefon, când a fost atacată fără motiv de doi adolescenți care au ieșit din curtea acesteia, relatează Studio-L. Băiatul a povestit că a fost lovit cu brutalitate și și-a pierdut cunoștința. Ulterior, după ce și-a revenit, s-a târât prin zăpadă până acasă.
Tatăl său l-a găsit abia după câteva ore, la întoarcerea de la muncă.
Potrivit sursei citate, din cauza durerilor acute de cap și de dinți, băiatul s-a dus la spital abia după câteva zile de la incident. În prezent, acesta se află în secția de pediatrie a spitalului raional, unde urmează mai multe tratamente și investigații medicale.
Sursa citată menționează că tatăl băiatului agresat s-a adresat imediat poliției, după ce a văzut imaginile video, solicitând intervenția autorităților. Agresorii ar fi doi tineri de 17 ani din satul Sălcuța, raionul Căușeni, elevi ai unei școli profesionale din Chișinău. Potrivit autorităților locale, minorii nu ar fi avut anterior probleme cu legea.
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/eABVwDQjz7M?t=290″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Dacă vinovăția celor doi tineri va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 5 ani, conform Codului Penal.
Articolul VIDEO Caz revoltător la Căușeni. Un băiat a fost bătut cu brutalitate din cauza unui încărcător apare prima dată în Realitatea.md.