
Doi angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) sunt cercetați penal pentru falsificarea unor procese verbale în privința străinilor și pentru bani necuveniți primiți de la șoferi din Nisporeni și Ungheni.
În anul 2025, cei doi ar fi întocmit procese-verbale de constatare a încălcării regulilor de circulație pe numele altor persoane decât cele reale. Mai exact, pentru a-i scăpa de răspundere pe conducătorii auto care au încălcat legea, aceștia ar fi întocmit documente de sancționare pe numele unor cetățeni străini, care, la data comiterii faptelor indicate în documente, nici nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, bănuiții ar fi cerut de la persoanele pe care le-au oprit în sate din Nisporeni și Ungheni sume de bani pentru că ar fi depășit viteza cu 20-30 km la oră (pe când cea maximă era de 50 km/oră și 70 km/oră).
„Potrivit legii, aceștia ar fi urmat să achite o amendă de până la 1200 lei, precum și să le fie aplicate 4 puncte de penalizare. În schimb, cei doi inspectori ar fi primit de la șoferi sume de 500 lei și 50 euro, ca să-i scutească de pedeapsă. Prin urmare, ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne i-au percheziționat pe inspectorii bănuiți și au ridicat probe relevante cauzei penale. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a cercetat probele acumulate și le-a înaintat celor doi inspectori învinuirea pentru fals în acte publice și pentru corupere pasivă”, transmite PCCOCS.
Urmărirea penală continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/soferi.mp4″ muted=”false”]
Articolul VIDEO Doi polițiști INSP, cercetați penal pentru falsificarea proceselor-verbale și luare de bani apare prima dată în Realitatea.md.