Bolojan: „Nu vor fi reduceri în preuniversitar”, finanțăm performanța în universități

Întrebat despre planurile pentru portofoliul Educației, premierul Ilie Bolojan a început prin a respinge speculațiile privind eventuale tăieri de fonduri. Acesta a precizat că prioritatea actuală este deblocarea plăților pentru investiții.

„La capitolul zvonistică avem, din păcate, prea multă, inclusiv legat de posibilele nominalizări la educație sau aspecte care țin de astfel de reduceri care nu au nicio bază reală. (…) Ținta este să reducem perioadele de plăți de la 70-80 de zile, cât au ajuns astăzi, la 15-20 de zile, în așa fel încât să asigurăm fluxurile de plăți. Nu vor fi reduceri în preuniversitar”, a declarat Ilie Bolojan.

Date publice transparente

În ceea ce privește învățământul superior, premierul a punctat necesitatea creșterii calității sistemului și a adaptării acestuia la realitatea economică, propunând o transparență totală a rezultatelor obținute de studenți.

„Cred că pentru toți tinerii din România ar fi bine să avem niște date publice transparente, legate de câți absolvenți, de exemplu, ai facultăților de medicină iau rezidențiatul, un procent pe facultăți, pe universități. (…) În condițiile în care ar fi niște date transparente cu privire la trasabilitatea absolvenților, putem să urmărim în ce domenii lucrează în anii următori, dacă domeniul unde vrei să te înscrii are adresabilitate în economie sau nu”, a explicat șeful Guvernului.

Finanțarea în funcție de performanță

Bolojan a concluzionat că direcția de dezvoltare trebuie să includă o schimbare a modului în care statul alocă banii către universități.

„Măsuri de creștere a calității, poate finanțarea și în funcție de performanță, nu doar de numărul de studenți, ar putea să aducă schimbări bune în anii următori, nu de pe o zi pe alta, în sistemul de învățământ românesc. (…) Trebuie să facem asta crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educație”, a încheiat premierul.

Întrebat despre numirea unui nou ministru al Educației, Ilie Bolojan a precizat că este „săptămâna viitoare e foarte probabil să avem un nou ministru”.

Publicat
Din categoria Politic