Cancerul este a doua cauză de deces în Moldova, după bolile cardiovasculare. În 2024, aproape 5 800 de persoane au pierdut lupta cu maladiile oncologice, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, prezentate în contextul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, marcată pe 4 februarie, transmite IPN.
Potrivit ANSP, cele mai frecvent diagnosticate tumori maligne sunt cancerul mamar, colorectal, de prostată, de piele și cancerul traheei, care însumează 52,6% din totalul cazurilor.
O treime dintre decesele prin cancer sunt asociate cu factorii de risc – consumul de tutun, obezitatea, consumul excesiv de alcool, inactivitatea fizică, expunerea la radiații ultraviolete sau contactul cu azbestul. Virusurile hepatitei B și C și papilomavirusul uman (HPV) cresc semnificativ riscul de cancer de col uterin și de ficat.
ANSP subliniază că între 30% și 50% dintre decesele cauzate de cancer ar putea fi prevenite prin reducerea factorilor de risc comportamentali și de mediu, și prin prevenirea infecțiilor oncogene.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată anual pe 4 februarie. Pentru perioada 2025–2027, tema campaniei este „Uniți prin unicitate”, cu accent pe abordarea centrată pe oameni în prevenție și tratament.
The post Cancerul, a doua cauză de deces în Moldova: 5 800 de victime – bilanț anual ANSP appeared first on ipn.md.