Ghid pentru jurnaliștii de mediu, lansat la Bălți: instrument practic pentru investigații

Metodele de investigare și reflectare a subiectelor de mediu sunt prezentate într-un ghid lansat la Bălți. Autorii spun că materialul îi va ajuta pe reprezentanții mass-media să abordeze temele de mediu într-o manieră informată, riguroasă și responsabilă, transmite IPN.

Managerul de proiect în cadrul Asociației Obștești „EcoContact”, Tatiana Echim, a explicat că ghidul „Media pentru Mediu”a fost elaborat după implementarea, cu sprijinul Suediei, a primei runde de granturi mici pentru investigații jurnalistice de mediu, în cadrul proiectului „Justiție Verde”.

„Am observat că este un domeniu absolut nou pentru țara noastră și, pe lângă tehnicile clasice de investigați, pe lângă instrumentele de diseminare și celelalte aspecte care țin de investigațiile jurnalistice, am considerat oportun să introducem date care sunt specifice pentru protecția mediului și sistemul instituțional de protecția mediului și a resurselor naturale”, a menționat Tatiana Echim în cadrul unei sesiuni de instruire.

La rândul său, managerul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, Natalia Beregoi, a precizat că ghidul a fost conceput ca un instrument practic, menit să sprijine documentarea corectă a subiectelor de mediu și să ajute jurnaliștii să transforme datele tehnice în informații clare și relevante pentru public.

„Ne dorim ca acest ghid să contribuie la un jurnalism de investigație mai consecvent, care să implice comunitățile, să genereze presiune publică pentru protejarea mediului și promovarea justiției verzi, dar și schimbare de comportament”, a spus Natalia Beregoi.

Șefa Direcției Agenția de Mediu Nord, Valentina Guțu, a subliniat că jurnaliștii confundă frecvent competențele Agenției de Mediu cu cele ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului sau ale altor instituții din domeniu. Potrivit Valentinei Guțu, ghidul va contribui la clarificarea atribuțiilor și la eficientizarea comunicării între autoritățile de mediu și presă.

La eveniment au participat jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice de mediu, precum și studenți specializați în jurnalism și procese mediatice a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Studenta Laura Botnari a menționat că sesiunea de instruire i-a oferit cunoștințe utile despre informarea corectă a publicului privind problemele de mediu și despre modalitățile de a atrage atenția asupra protecției mediului înconjurător. Colega sa, Mădălina Verhovețchi, a afirmat că interesul pentru ecologie îl are încă din gimnaziu și consideră tema una de actualitate, în contextul schimbărilor vizibile din mediul înconjurător. „Observăm în mediu schimbări radicale, care uneori sunt favorabile, alteori nu. De aceea, este extrem de necesar să menținem un mediu sănătos pentru viața de zi cu zi”, a spus studenta.

Ghidul a fost elaborat cu participarea experților Asociației EcoContact și a reprezentanților Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova.

The post Ghid pentru jurnaliștii de mediu, lansat la Bălți: instrument practic pentru investigații appeared first on ipn.md.