Interceptări DNA în dosarul apropiatului lui Gruia Stoica care insista să preia cu 500.000 de euro o clădire din București: „Am ok-ul să mă întâlnesc cu Coldea/ Mă omoară ăsta al meu. Îmi dai gloanțe?/ Da, boss, da` ți-am desenat… Sunteți niște retarzi”. 5 tranșe de 100.000 de euro urmau să fie date, mai puțin de sărbători

Practicianul în insolvență l-a denunțat la DNA pe apropiatul lui Gruia Stoica

Sediul DNA, in Bucuresti, marti, 23 decembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Dosarul de corupție în care este implicat apropiatul omului de afaceri Gruia Stoica a început la finalul anului trecut când practicianul în insolvență Dan Urse l-a denunțat pe Cristian Rădulescu la DNA.

Dan Urse lucrează în cadrul Dinu, Urse și Asociații S.P.R.L și a sesizat organele penale spunând că a fost contactat insistent de Cristian Rădulescu – director general la una dintre firmele din Grupul Grampet ale omului de afaceri Gruia Stoica, care i-a cerut o întâlnire.

Asta în condițiile în care SC ISPE SA/ Institutul de Studii și Proiectări Energetice ( la care Romelectro are 69,19% din acțiuni) a intrat în procedură de concordat preventiv, iar firma la care Urse lucra a fost desemnată administrator concordator.

În cadrul întâlnirii, Urse a susținut că Rădulescu Cristian i-a comunicat că „șeful său” vrea să știe „cât vrea pentru a scoate clădirea de la ISPE” și l-a întrebat dacă cei de la ISPE vor să dea Sibiul (Electromontaj Carpați SA) pentru clădirea din Lacul Tei.

Dan Urse ar fi povestit procurorilor toate întâlnirile pe care le-a avut pe această temă și ar fi susținut că șeful lui Rădulescu, în speță Gruia Stoica, i-ar fi cerut acestuia din urmă să găsească o soluție ca Grampet Logistics SRL să intre în posesia imobilului de pe Lacul Tei, nr 1-3.

„În data de 12.11.2025, numitul Urse Dan a participat la o altă întrevedere cu numitul Rădulescu Cristian în fața biroului Dinu, Urse și Asociații S.P.R.L., din București, str. Petru Rareș nr. 12, în cadrul căreia acesta i-a transmis că șeful său va rezolva cumva neînțelegerile” cu privire la onorariul negociat în procedura Spet Shipping S.A. și îi oferă 500.000 Euro pentru ca planul de restructurare modificat al SC I.S.P.E. SA. să nu treacă.

Interesul S.C. Grampet Logistics S.R.L. era legat de faptul că, în data de 21.03.2025, printr-un contract de cesiune de creanță încheiat cu Exim Banca Românescă S.A., S.C. Grampet Logistcs S.R.L. a preluat creanța deținută de această bancă în temeiul contractului de credit nr. 411 – DCM împotriva Romelectro S.A. (societate aflată în insolvență), iar SC I.S.P.E. SA. este garant ipotecar al societății Romelectro S.A”, arată surse judiciare.

Dan Urse le-ar fi spus procurorilor că după data de 12 noiembrie  2025 ar fi fost sunat aproape zilnic de Rădulescu pentru a se întâlni.

„Da` totuși, ai 500, deci nu poți o dată, ce înseamnă în tranșe și în ce perioadă?”

Sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in Bucuresti joi, 23 mai 2024. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Procurorii l-au făcut pe Urse colaborator cu identitate reală și l-au lăsat în continuare să discute cu Cristian Rădulescu, apropiatul lui Gruia Stoica iar discuțiile dintre cei doi le-au interceptat.

Așa se face că procurorii DNA dețin interceptări fluviu ale discuțiilor dintre cei doi.

„URSE DAN: Deci!

RĂDULESCU CRISTIAN: Zi!

URSE DAN: Am următorii bani în cont: La… Îmi bag p**a, ăștia-s speriați că am ajuns la birou, da` nici nu mă bagă în seamă. (…)

URSE DAN: Cu CNAPDF-u`. Dacă mă întrebi, cel mai simplu era să bag banii în ăsta să faceți un împrumut luna asta, să-i plătesc lu` CNAPDF și să fac raport de închidere. Ca să scăpăm unii de alții.

RĂDULESCU CRISTIAN: Îhî.

URSE DAN: Dar tu nu ești acolo, adică nu-ți iese într-o lună. Adică ai banii în cont pentru ăștia mici. Nu te pot închide pe ăia… N-ai terminat cesiunea din…

RĂDULESCU CRISTIAN: Îhî.

URSE DAN: Dacă ai terminat cesiunea, fac modificarea tabelului… Da` dacă mă întrebi, ca să fac eu, ar trebui la procesu`-verbal să zic că te-am închis… c-am închis datoria. Cel mai simplu ar fi să rulezi niște bani, să bagi niște bani să-ți vină banii înapoi. Adică i-ai băgat azi, mâine-ți intră înapoi și faci un contract de împrumut. (…)

RĂDULESCU CRISTIAN: Deci… DANE! Vorbești cu mine acuma, nu vorbim cu…

URSE DAN: Da. (…)

RĂDULESCU CRISTIAN: La ce te aștepți tu (n.n. – neinteligibil)

URSE DAN: Nu mai am nicio așteptare, bossu`! Mă țin de cuvânt și-mi fac treaba cum am promis. Că nu la asta era, era la…

RĂDULESCU CRISTIAN: Bun.

URSE DAN: Tu ai ieșit până în 4. Asta e o datorie la…

RĂDULESCU CRISTIAN: Bun! Ok! 2! (n.n. – scrie ceva pe o foaie de hârtie și subliniază ceea ce a scris) Ăsta a fost mandatu` meu, ți l-am explicat. Și-l am în continuare.

URSE DAN: Ai mandatu` ok, pentru contractu` ăsta să zicem sau…

RĂDULESCU CRISTIAN: Da.

URSE DAN: Așa. Cum o vezi? Ce așteptări sunt, că nu…

RĂDULESCU CRISTIAN: Ă… Clădirea!

URSE DAN: Deci e pentru când iau clădirea. Adică eu să fac în așa fel să luați clădirea. (…)

URSE DAN: Să trântesc planu` ăsta, să… Ce c***t să fac?

RĂDULESCU CRISTIAN: Da! Cam asta…

RĂDULESCU CRISTIAN: N-a fost cu SIERRA QUADRANT la…

URSE DAN: REMUS a fost cu mulți partener, nu știu. Îi pune să muncească și el face combinații.  (…)

URSE DAN: Mi-e clar, că mi-ai zis, că vrei clădirea.   (..)

URSE DAN: Ai banii, deci pentru ăia nu mai trebuie băgați că sunt în cont… (…)

URSE DAN: Da, mă, c***t, la început mi s-a părut… m-am gândit, nici mult, nici puțin, da` acuma bine, 500.000… Dacă mă costă 100 (n.n. – neinteligibil), cât mă țin ăștia prin instanțe, prin procuraturi, prin d-alea… Ok! Rămâne, e eficientă. Da`, p**a mea, de unde știu că-i iau?

URSE DAN: Nu clădirea era miza… Dacă mă întrebi, terenu` era miza… Dar dacă te uitai pe teren, vedeai că p**a teren. Ai toate rețelele, nu-ți dă în viață… și dacă demolezi, problema mea e că s-ar putea să nu te mai lase să construiești. Nu, că ori deviezi toate rețelele alea pe acolo, care ai și de la STS și de la (n.n. – neinteligibil) și dacă mă întrebi ălea sunt cele mai mari probleme. Ai gaze, ai electri… Ai tot ce-ți trebuie! Toate rețelele pământului acolo! Pe teren, nu pe lângă teren.

RĂDULESCU CRISTIAN: DANE, dacă eram eu implicat în chestia asta, că nu sunt avocat, în viața mea nu blocam 12 milioane jumate acuma, pe prafu` și pe ceața asta în căcatu` ăla de clădire. Îmi băgam p**a în ea!

URSE DAN: Da, dacă vrei, te duc să faci o vizită. Am înțeles că (n.n. – neinteligibil)

RĂDULESCU CRISTIAN: Cu banii ăia… cu banii ăia luam 2 clădiri în (n.n. – neinteligibil)(…)

URSE DAN: Da` totuși, ai 500, deci nu poți o dată, ce înseamnă în tranșe și în ce perioadă? Asta ar trebui să știi, dacă te ocupi de cash.  

RĂDULESCU CRISTIAN: Așa.

URSE DAN: Deci eu am rezolvat vineri, când e prima tranșă și de cât?

RĂDULESCU CRISTIAN: Imediat, următoarea săptămână.

URSE DAN: Adică e săptămânal.

RĂDULESCU CRISTIAN: Da, da, da, da.

URSE DAN: Și de cât e tranșa?

RĂDULESCU CRISTIAN: Cred că în jur de 100.

URSE DAN: Deci ar fi 100 de fiecare tranșă și ar fi săptămânal… dar fără sărbători probabil.  

RĂDULESCU CRISTIAN: Păi nu, eu sper să o încheiem până la finele anului.

URSE DAN: Ok! (…)

Omul lui Gruia Stoica: „Am ok-ul să mă întâlnesc și cu COLDEA”

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, pleaca de la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in Bucuresti vineri, 24 mai 2024. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

În interceptările făcute de procurorii DNA, apropiatul lui Gruia Stoica, Cristian Rădulescu, invocă numele „Coldea”, o referire o fostul prim adjunct SRI, trimis în judecată de DNA pentru influențarea justiției prin fapte de corupție.

„RĂDULESCU CRISTIAN: Că eu i-am dat și varianta dacă nu se poate, că poate zici: ,,Domne, nu se poate!” Am ok-ul să mă întâlnesc cu COLDEA fără să (n.n. – neinteligibil)

URSE DAN: Uite, dacă mă întrebi, nu știu dacă se poate. Adică mă uit, da`…

RĂDULESCU CRISTIAN: Deci, DANE!

URSE DAN: Adică nu pot să fac minuni, că eu nu sunt vrăjitor.

RĂDULESCU CRISTIAN: Deci e varianta asta (n.n. – discută și în același timp efectuează niște mențiuni pe un caiet) și e varianta aialaltă. Dacă nu se poate asta, că nu se poate, din terțe motive că nu… nu e… am ok-ul să mă întâlnesc și cu COLDEA.  

URSE DAN: Păi de ce p**a mea n-ați pus-o p-aia prima, că suntem demenți, pe bune!

RĂDULESCU CRISTIAN: Î?

URSE DAN?: De ce n-ați pus-o p-aia prima, că poate te înțelegi cu doamna! Da` acuma pe bune te întreb!

RĂDULESCU CRISTIAN: Pentru că i s-a zis să nu discute cu el. Tu înțelegi că eu nu știu tot puzzle-ul, da? Mă înțelegi? Înțelegi ce spun?  (n.n. – neinteligibil)

URSE DAN: Da, boss, da` ți-am desenat… Sunteți niște retarzi care…

RĂDULESCU CRISTIAN: Deci nu mă împușca că n-am știut despre ce e vorba, habar n-am.

URSE DAN: Voi ați băgat 12 jumate plus, plus, că mai aveți… Adică nu știu la cât ați ajuns cu bugetu`… Ăia au băgat niște bani și vă bateți pe-o clădire care cred că face 6 milioane pe bune.

RĂDULESCU CRISTIAN: Părerea mea că sunt niște retardați care au dat ok-ul ca să se bage bani în așa ceva”.

„Au fost ăia de la Ministerul Energiei”

În discuțiile interceptate de DNA apare și ministerul Energiei:

„URSE DAN: Nu știu cum p**a mea ați calculat, să-mi bag p**a dacă știu!

RĂDULESCU CRISTIAN: Au fost ăia de la Ministerul Energiei. Mai ales că nu toată clădirea e a ta, o parte din ea. O bucăți… un etaj jumate nu e al tău.

URSE DAN: Dacă o pui p-a ta, nu… nu iese niciun calcul care l-ați făcut, da` nu-mi iese. Și voi aveți… Du-te, mă, nu e 6, e 8, am greșit io… face ăla, am tras eu de preț, e 8, da` 12 niciodată în viața vieților ei.

RĂDULESCU CRISTIAN: De acord cu tine.

URSE DAN: Bun, voi aveți 12-15 milioane deja băgați… Ăia…

RĂDULESCU CRISTIAN: 12!

URSE DAN: Plus, plus! Hai că mai sunt, deja… plus 500, plus…

RĂDULESCU CRISTIAN: Nu, restu` ce e băgat, e cumpărat de societatea de la Sibiu, care a fost pe bursă și care (n.n. – neinteligibil)

URSE DAN: Da, bă, vorbesc așa, mai pune 500…

RĂDULESCU CRISTIAN: Da…

URSE DAN: Onorariul de succes, mai ai avut… sigur mai ai, ai cumpărat creanțe, ai făcut pe p**a mea”.

DNA a interceptat discuțiile din restaurante

Alte discuții întregistrate de procurori ar fi avut loc între Dan Urse și Cristian Rădulescu și la la restaurantul Imperial Restaurant – Turkish Cuisine & Steakhouse,  de pe strada Jean Louis Calderon. Cei doi ar fi reluat  discuțiile privind promisiunea sumei de 500.000 de euro.

 Cristan Rădulescu ar fi spus în mod explicit că a discutat cu șefii săi și că aceștia așteaptă să le comunice dacă Urse acceptă promisiunea sumei de 500.000 de euro și dacă îi susține pentru a obține imobilul din Lacul Tei:

,Da!”sau ,,Nu!”. Trebuie să dau un răspuns, da? Dacă zici ,,Da!”, e da!.

În baza ordonanței DNA, Dan Urse a acceptat promisiunea sumei de 500.000 de euro și ar fi cerut garanții privind plata: „Păi o… cum o văd pe da, da` dă… e ,,Da!”, da` pana mea. Trebuie să-mi dați și voi un răspuns, că e… mă bazez doar pe cuvântul tău”

„URSE DAN: Păi o… cum o văd pe da, da` dă… e ,,Da!”, da` pana mea. Trebuie să-mi dați și voi un răspuns, că e… mă bazez doar pe cuvântul tău.

RĂDULESCU CRISTIAN: E, păi nu… am… am vorbit (n.n. – neinteligibil)

URSE DAN: Adică ți-i dă ție?

RĂDULESCU CRISTIAN: Da!

URSE DAN: Și rămân… stau la tine?

RĂDULESCU CRISTIAN: Da! Și eu ți-i dau!

URSE DAN: Ți-i bagă în cont? Ți-i bagă ție și-mi arăți că ,,Sunt la mine!”?

RĂDULESCU CRISTIAN: Da, mă, ți-i arăt io! A, tu n-ai garanția că-i… (…)

URSE DAN: (n.n. – neinteligibil) D-ăla nu-mi place… A, BORZA, ăla nu-mi place, efectiv!

RĂDULESCU CRISTIAN: Vezi că mi-a zis să-ți mai zic… Vezi că pe BORZA l-a dat în instanță.

URSE DAN: Ă?

RĂDULESCU CRISTIAN: Pe BORZA l-a dat în instanță.

URSE DAN: Adică? Pe o plângere sau ceva?

RĂDULESCU CRISTIAN: Da, nu știu cu ce… Zice ,,Să știi, ca să fim… ca să fim cu ele pe față, că suntem… așa… să știe ce și cum se-ntâmplă”.

„Mă omoară ăsta al meu. Îmi dai gloanțe?/ Deci tu vorbești cu a lu’ GRUIA, vedem, ne întâlnim înainte”

Gruia Stoica / Bucuresti, joi, 19 iunie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Discuțiile între Rădulescu și Urse au continuat și în decembrie 2025. Și acestea au fost interceptate de procurori.

„RĂDULESCU CRISTIAN: … mă omoară ăsta al meu. Îmi dai gloanțe? Ce să facă? Ce se întâmplă? Ce să?

URSE DAN: La ce?

RĂDULESCU CRISTIAN: Vizavi de ce urmează, (n.n. – neinteligibil).

RĂDULESCU CRISTIAN: Și cu ce … păi d-asta e și el zice: ”bă, să dea niște … cu ce să  argumente să mă duc ca să … cu ce să …”

URSE DAN: Păi eu tre’ să fac apelu’.

RĂDULESCU CRISTIAN: Păi tu tre’ să faci, dar noi tre’ să venim … cumva să-mi dai niște (n.n. – neinteligibil) ca să vin împotriva ta.

URSE DAN: Păi tre’ să vină sentința, să ne uităm, să facem și să ne așezăm … deci ar trebui să-ți dau ție și tu te duci la bucata lor. Da’ cum rămâne? Rămâne? Poate s-o fi rezolvat singură, căcat, nu știu. Rămâne cum am stabilit?(…)

URSE DAN: Deci tu vorbești cu a lu’ GRUIA, vedem, ne întâlnim înainte.

RĂDULESCU CRISTIAN: Îhî”.

Procurorii DNA au reținut în sarcina apropiatului lui Gruia Stoica fapta de dare de mită, având în vedere că acesta explicit, repetat și insistent, ar fi cerut lui Dan Urse să primească 500.000 de euro în scopul înlesnirii obținerii imobilului din bd. Lacul Tei nr. 1-3.

După audierile de la DNA, azi noapte, procurorii l-au plasat sub control judiciar pe cauțiune pe Cristian Rădulescu, apropiatul omului de afaceri, Gruia Stoica. DNA i-a fixat o cauțiune lui Rădulescu de 500.000 de lei.

Publicat
Din categoria Politic