Ninsori slabe în mai multe regiuni ale țării, pe drumuri se formează ghețuș. AND: Circulați cu atenție

Administrația Națională a Drumurilor avertizează șoferii că, în mai multe regiuni ale țării, pe carosabil se formează ghețuș din cauza ninsorilor slabe, ceea ce poate îngreuna circulația.

Potrivit AND, echipele de drumari sunt în teren și acționează pentru combaterea lunecușului. La această oră, se intervine în Glodeni, Criuleni, Rezina, Briceni, Sănătauca și Fălești, dar și în alte localități.

Autoritățile le recomandă participanților la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța de siguranță între vehicule și să evite manevrele riscante.

Pentru informații despre starea drumurilor sau pentru a solicita intervenția drumarilor, cetățenii pot apela Serviciul Operativ al AND, disponibil non-stop, la numerele (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ninsori slabe în mai multe regiuni ale țării, pe drumuri se formează ghețuș. AND: Circulați cu atenție apare prima dată în Realitatea.md.