Potrivit surselor apropiate, patru bărbați înarmați au pătruns cu forța în casa lui Seif al-Islam din Zintan, la sud-vest de Tripoli. Atacatorii au dezactivat sistemele de supraveghere și l-au ucis prin împușcare. Echipa sa politică a calificat incidentul drept o crimă „lașă și premeditată”, mai scrie Euronews.
Avocatul său, Khaled al-Zaidi, și fostul său reprezentant în negocierile ONU au confirmat decesul. Deși autoritățile locale au anunțat deschiderea unei anchete, perspectivele de a identifica făptașii sau de a obține un verdict clar rămân reduse. Se întâmplă mai ales în contextul fragmentării puterii în mâinile diverselor miliții.
Născut în 1972 și educat în Occident (inclusiv la London School of Economics), Seif al-Islam a fost mult timp perceput ca fiind „fața moderată” a regimului Gadhafi. El era văzut ca potențial arhitect al unei tranziții controlate. Această imagine s-a năruit însă în 2011, odată cu izbucnirea revoltei, când a fost acuzat că a instigat violențe împotriva protestatarilor. După căderea regimului, a fost capturat de o miliție din Zintan în timp ce încerca să fugă în Niger.
Între justiția internațională și amnistie
Pe numele său exista un mandat de la Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității. O instanță libiană chiar îl condamnase la moarte în lipsă, în 2015. Cu toate acestea, în 2017, una dintre facțiunile rivale ale Libiei i-a acordat amnistie. I s-a rămână în Zintan sub protecția unor grupări locale. Această situație a ilustrat haosul juridic specific perioadei post-Gadhafi.
În 2021, Seif al-Islam și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, poziționându-se drept o alternativă la elitele post-revoluționare. Mișcarea a stârnit proteste și atacuri armate din partea facțiunilor anti-Gadhafi. Deși comisia electorală l-a descalificat ulterior, alegerile nu au mai avut loc, fiind blocate de conflictele continue între guvernele și milițiile rivale care împart Libia de peste un deceniu.