Sute de școli din Moldova urmează să fie reorganizate, MEC: În instituțiile cu mai puțin de 30 de elevi media este 5,77

Ministerul Educației va reorganiza zeci de școli din Moldova. Executivul a votat modificările la Codul Educației, care prevăd că lista instituțiilor supuse procedurii va fi elaborată anual, până pe 31 decembrie,  în baza datelor din Sistemul informațional de management în educație privind numărul de elevi la data de 1 octombrie a anului în curs.

Ordinul de reorganizare se va publica pe site-ul web oficial al Ministerului Educației și Cercetării și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Noile reglementări prevăd că școlile cu mai puțin de 30 de elevi, în total, în clasele liceale X-XII, nu organizează admiterea în clasa a X-a începând cu anul de studii următor. Instituția va fi transformată în gimnaziu.

Instituțiile cu mai puțin de 35 de elevi, în total, în clasele gimnaziale V-IX, vor deveni școli primare. Cele cu mai puțin de 30 de elevi, în total, se vor reorganiza în școală primară-grădiniță, iar cele mai puțin de 10 elevi, în total se vor reorganiza în grădinițe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prevederile se vor aplica instituțiilor de învățământ unde, la o distanța de cel mult 20 de kilometri, funcționează o altă școală de același nivel sau de nivel superior, cu aceeași limbă de predare, se arată în noile reglementări.

Potrivit Ministerului Educației, actualmente, aproape 91 de școli au sub 50 de elevi, iar 247 au mai puțin de 90 de elevi. Statisticile mai arată că, în 2025, nota medie la examene în școlile cu mai puțin de 30 de elevi a fost 5,77, comparativ cu 7,1 în școlile mari.

Aproximativ 1328 de elevi vor fi vizați, prin reorganizarea a 73 de școli. Transportul școlar va fi gratuit, părinții vor primi sprijin financiar, iar cadrele didactice vor beneficia de reconversie profesională, relocare și decontarea transportului. Profesorii care se angajează în alt raion vor putea primi indemnizații pentru relocare.

VIDEO 73 de școli din Moldova vor fi reorganizate. Se vor acorda 300.000 de lei profesorilor, pentru relocare

Articolul Sute de școli din Moldova urmează să fie reorganizate, MEC: În instituțiile cu mai puțin de 30 de elevi media este 5,77 apare prima dată în Realitatea.md.