(video) Anchetă de serviciu după accesul lui Dima White într-un liceu de la Cahul. Perciun: „Directoarea a manifestat lipsă de intuiție, se va alege cu cel puțin o sancțiune”

Direcția Raională Cahul a inițiat o anchetă de serviciu, după ce vloggerul Dima White a fost lăsat să intre într-un liceu din raion și a filmat elevii în timpul orelor, publicând ulterior imaginile pe rețelele sociale. Informația a fost confirmată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a precizat că directoarea instituției riscă cel puțin o sancțiune disciplinară.