COD GALBEN Avarii în rețelele electrice din raioanele Edineț, Drochia și Sîngerei din cauza condițiilor meteo

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod galben de polei și ghețuș pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, valabil până pe 6 februarie 2026, ora 20:00.

În noaptea de 4 spre 5 februarie, vântul și depunerile de gheață pe conductoarele rețelelor electrice, precum și pe ramurile copacilor din apropierea acestora, au provocat mai multe avarii în rețelele electrice. Acestea s-au manifestat prin rupturi de conductoare și piloni.

Conform situației operative din 5 februarie 2026, ora 10:00, se lucrează la 8 deconectări avariate pentru a reconecta la energia electrică 6 316 consumatori din 21 de localități ale raioanelor Edineț, Drochia și Sîngerei.

Codul galben rămâne în vigoare pentru perioada următoare. Echipele operative de reparație ale S.A. RED-Nord sunt active 24 de ore din 24 și desfășoară lucrări continue pentru înlăturarea deranjamentelor apărute. Specialiștii monitorizează permanent situația din teren.

„Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că depunem toate eforturile necesare pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp posibil”, se precizează.

În cazul în care se observă un defect în rețeaua electrică, se recomandă să nu vă apropiați și să nu atingeți conductoarele electrice căzute la pământ sau care atârnă suspect. Deranjamentele pot fi raportate online prin intermediul platformei disponibile pe site-ul oficial.