
Decizia guvernării de a lichida Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, prin absorbirea sa de către Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), provoacă valuri de nemulțumire în România. Fostul președinte Emil Constantinescu a declarat, într-un comentariu pentru Edupedu.RO, că se pronunţă împotriva desfiinţării instituției și a explicat cum a fost creată aceasta.
„Înfiinţarea Universităţii din Cahul, ca filială a Universităţii ”Dunarea de Jos” din Galaţi, a fost rezultatul protocolului de colaborare dintre Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pentru anul de învăţământ 1999/2000, semnat la 6 mai 1999. Desfiinţarea Universităţii din Cahul nu este o problemă unilaterală, ea este a tuturor celor implicaţi. Ea implică responsabilitatea partenerilor statali, întrucât are la bază angajamente internaţionale bi- şi trilaterale, asumate în 1997 de preşedinţii României, Republicii Moldova şi Ucrainei, în cadrul colaborării euroregionale la Dunărea de Jos, consultările reciproce fiind esenţiale”, a declarat Constantinescu.
Potrivit fostului președinte al României, înființarea Universității din Cahul a avut loc în timpul mandatului său prezidenţial, ca „o consecinţă directă a Trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina”.
„Acest angajament strategic trilateral, salutat imediat de vicepreşedintele SUA, Al Gore, şi de liderii Uniunii Europene viza asigurarea unei zone de securitate şi stabilitate; consolidarea unităţii statale şi a suveranităţii Republicii Moldova, susţinerea culturală şi umanitară a comunităţilor româneşti, prin respectarea standardelor europene în materie”, a spus fostul lider de la Cotroceni.
Constantinescu a anunțat că se alătură apelului lansat de Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, prezidiului Academiei de Științe a Moldovei, rectorului Universității din București, Marian Preda, și consilierului de stat pentru Românii de pretutindeni în perioada 1998-2000, Antonie Popescu. Apelul vizează „identificarea, prin dialog și cooperare instituțională, a unor soluții constructive și eficiente pentru asigurarea continuității procesului de dezvoltare sustenabilă și a autonomiei Universității de Stat ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, potrivit sursei citate.
„Mă pronunţ împotriva desfiinţării Universităţii de Stat ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi în calitatea mea de preşedinte fondator al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului. Institutul nostru are un acord de cercetare ştiinţifică cu Universitatea din Cahul, în cadrul căruia suntem parteneri într-un important proiect regional, ”Oraşe porturi în regiunea danubiano-pontică. O istorie milenară între război şi pace”, derulat împreună cu universităţi şi institute de cercetare din Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia şi Austria”, a mai adăugat el .
Politicianul român consideră că „Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul poate fi sprijinită în continuare printr-o propunere concretă de întărire, nu de lichidare a personalităţii juridice sau de diminuare a autonomiei, de Guvernul de la Chişinău şi de Guvernul de la Bucureşti, având în vedere rolul misionar în educaţie, ştiinţă şi cultură pe care l-a îndeplinit în Euroregiunea Dunărea de Jos şi pe care îl poate continua cu succes şi în viitor”.
La rândul său, analistul politic din România, Cristian Hrițuc, a adăugat că:
„Oricât de mult încearcă Perciun să o învelească într-o acțiune de eficientizare, motivul e unul singur, să îi asigure domnului Bostan de la UTM încă un mandat. Familia Bostan a condus UTM timp de 34 de ani. Rectorul actual al UTM și candidat PAS nu mai avea dreptul la încă un mandat, dar artificiul găsit îi va da posibilitatea.
Ce a însemnat Universitatea din Cahul? Fostul președinte Emil Constantinescu a explicat foarte bine și a readus aminte: Înfiinţarea Universităţii din Cahul, ca filială a Universităţii ”Dunarea de Jos” din Galaţi, a fost rezultatul protocolului de colaborare dintre Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pentru anul de învăţământ 1999-2000, semnat la 6 mai 1999. A fost o decizie convenită între președinții de stat de la acea vreme. A fost o decizie strategică importantă și pentru România și pentru Moldova, pe care acum, domnul Perciun o aruncă la coș”, a scris Hrițuc pe pagina sa de Facebook.
Analistul a mai adăugat că „nu este prima dată când PAS acționează într-un mod total neprincipial, deși clamează sus și tare că respectă valorile. Ministrul Perciun este cunoscut că nu iubește el foarte mult România, dar ce se întâmplă acum, vine și subliniază foarte bine acțiunea duplicitară pe care o au unii din guvernare”.
„Pe de o parte, ne dăm iubitori de România și spunem că am vota la referendum, pe de altă parte dovedim contrariul prin acte.
Asta nici măcar nu este ”unionismul din interes” este anti-românism. Și de ce? Știu foarte bine politicile PAS pentru acapararea mediului universitar. Știu și presiunile la care a fost supus rectorul Șarov, care a dorit să țină Universitarea de Stat din Moldova într-o zonă de independență politică, așa cum prevede și legea, dar, în același timp promovând valorile europene și drumul spre vest al statului.
Nu vei câștiga mai multe voturi dacă acaparezi tot, din contră. Toate astea trebuie sancționate de România și de la nivel politic. În momentele în care se sare calul și fratele mai mic îți spune că ”brânza e pe bani”, trebuie să îi aduci aminte că și reciproca poate fi valabilă. Trebuie spus că nu poți să te folosești de România când îți convine, nu poți să te ascunzi sub ”fusta României”, dar să nu îi respecți interesele. Desigur, nu public, dar pe canalele diplomatice, trebuie arătat obrazul”, a mai declarat Hrițuc.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că miercuri, 4 februarie, Guvernul Republicii Moldova a decis ca Universitatea din Cahul să fie absorbită de UTM. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a adăugat că decizia de a absorbi instituția a fost luată deoarece Universitatea Tehnică a Moldovei are o capacitate mult mai mare și un buget de peste 25 de milioane de euro, fiind astfel capabilă să susțină comunitatea din Cahul pe termen lung.
Guvernul a decis! Universitatea din Cahul va fi absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei
Articolul Critici dure din România, după comasarea Universității din Cahul. Constantinescu: „Mă pronunț împotriva desființării” apare prima dată în Realitatea.md.