Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic Partidul Nostru a înaintat o moțiune simplă împotriva politicilor statului în domeniul energetic și al securității energetice. Autorii acuză impactul tarifelor asupra consumatorilor și lipsa unor măsuri eficiente de protecție. Inițiativa a fost prezentată joi în cadrul ședinței Parlamentului și, potrivit PPPN, este susținută și de Blocul „Alternativa” și Partidul Democrația Acasă, transmite IPN.
„Republica Moldova se confruntă în ultimii ani cu provocări continue în domeniul energetic, securității energetice, iar politica tarifară în acest sector afectează direct societatea, atât consumatorii cât și economia țării”, a declarat deputatul PPPN, Constantin Cuiumju. Potrivit lui, infrastructura energetică rămâne vulnerabilă, iar mecanismele de compensare sunt temporare și ineficiente.
În moțiune se solicită audierea ministrului energiei, precum și a conducerii Energocom și a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. De asemenea, se cere prezentarea unui raport privind prețurile de achiziție, dar și prezentarea unui plan anticriză pentru stabilitatea tarifară în 2026.
După prezentarea în plen, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că moțiunea simplă urmează să fie remisă Guvernului și distribuită deputaților. Dezbaterea are loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.
The post Moțiune simplă împotriva politicilor în domeniul energetic appeared first on ipn.md.