O pastilă experimentală ar putea revoluționa tratamentul colesterolului ridicat

Un medicament experimental în formă de pastilă, conceput pentru a scădea nivelul colesterolului, ar putea deveni o opțiune terapeutică esențială pentru milioane de oameni expuși riscului de infarct sau accident vascular cerebral. Acestea sunt concluziile unui studiu recent publicat în New England Journal of Medicine. Substanța activă, denumită enlicitide, a demonstrat o scădere semnificativă a colesterolului LDL (numit și colesterol „rău”). Ea s-a dovedit eficientă inclusiv în rândul pacienților care urmează deja un tratament maxim cu statine, mai scrie AP.

Statinele reprezintă terapia standard pentru colesterolul crescut, acționând prin blocarea parțială a producerii de colesterol la nivelul ficatului. Cu toate acestea, pentru persoanele cu un risc cardiovascular foarte mare, aceste medicamente nu sunt întotdeauna suficiente pentru a atinge țintele terapeutice recomandate. Este vorba de pragul de 70 mg/dl sau valori chiar mai mici în cazurile severe.

Rezultate pozitive și eficiență ridicată

În cadrul cercetării, peste 2.900 de pacienți cu risc înalt au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri: unul a primit zilnic enlicitide în plus față de tratamentul standard, iar celălalt a primit un placebo. După șase luni, grupul tratat cu noua pastilă a înregistrat o reducere a colesterolului LDL de până la 60%. Acest rezultat este comparabil cu eficiența medicamentelor injectabile de ultimă generație, obținută până acum doar prin administrare parenterală.

„Există și alte pastile care pot fi adăugate tratamentului cu statine, dar niciuna nu se apropie de amploarea reducerii colesterolului observată cu enlicitide”, a declarat coordonatoarea studiului, cardiologul Ann Marie Navar de la UT Southwestern Medical Center.

Efectul terapeutic s-a menținut constant și după un an de tratament. Cercetătorii nu au observat diferențe semnificative de siguranță între pacienții care au luat medicamentul și cei din grupul placebo. Singura condiție importantă este ca pastila să fie administrată pe stomacul gol.

Costuri ridicate pentru injecțiile inhibatoare

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial. Un nivel ridicat de colesterol LDL este unul dintre factorii de risc majori. Deși injecțiile care inhibă proteina PCSK9 sunt foarte eficiente în eliminarea colesterolului din sânge, acestea sunt utilizate de un număr redus de pacienți din cauza costurilor ridicate, a administrării prin injecție și a complexității procedurilor de prescriere.

Enlicitide funcționează printr-un mecanism similar, ajutând organismul să elimine colesterolul în exces, dar sub formă de comprimat oral. Acest lucru ar putea crește semnificativ aderența pacienților la tratament.

Studiul a fost finanțat de compania Merck, care a anunțat că datele obținute sunt suficiente pentru a solicita aprobarea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA). Agenția a inclus deja medicamentul într-un program de evaluare accelerată.

Rezultate impresionante însă mai este nevoie de timp

Specialiștii avertizează însă că, deși rezultatele privind scăderea colesterolului sunt impresionante, nu există încă dovezi directe că tratamentul reduce efectiv riscul de infarct, accidente vasculare cerebrale sau decese. Pentru a demonstra acest lucru sunt necesare studii pe termen lung. Merck desfășoară deja o cercetare extinsă, cu peste 14.000 de pacienți, care urmează să clarifice acest aspect.

Dacă va primi aprobarea, enlicitide ar putea reprezenta un pas important către tratamente mai simple și mai accesibile pentru controlul colesterolului și prevenirea bolilor cardiovasculare.

Publicat
Din categoria Politic