Serviciul Vamal și Ministerul Apărării au semnat un acord de cooperare în domeniul securității naționale

Serviciul Vamal și Ministerul Apărării au semnat un Acord de cooperare bilaterală care stabilește cadrul formal pentru interacțiunea și colaborarea interinstituțională în domeniul securității naționale și protejării intereselor statului.

Obiectivul acordului este consolidarea mecanismelor de interoperabilitate între cele două instituții prin schimbul de date și informații relevante, coordonarea acțiunilor operaționale, dezvoltarea capacităților de reacție în situații de criză, precum și organizarea de instruiri comune și aplicații tactice.

Totodată, a fost semnat un Plan de colaborare între Serviciul Vamal și Marele Stat Major al Armatei Naționale, care stabilește acțiuni concrete de cooperare și coordonare operațională pentru implementarea eficientă a prevederilor acordului și consolidarea capacităților instituționale în domeniul securității.

Semnarea celor două documente reflectă angajamentul ferm al ambelor părți de a contribui activ la întărirea arhitecturii naționale de securitate printr-o cooperare eficientă, coordonată și adaptată riscurilor și provocărilor actuale.

Directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, a declarat: „Acordul se înscrie în eforturile susținute ale instituțiilor statului de a consolida reziliența și capacitatea de răspuns integrat la amenințările la adresa securității naționale, inclusiv la frontieră.”

Prin implementarea prevederilor acordului și ale planului de colaborare, Serviciul Vamal și Ministerul Apărării, inclusiv structurile subordonate, vor asigura o coordonare interinstituțională mai eficientă în prevenirea și gestionarea riscurilor, precum și un răspuns coerent la nivel național în contextul actual de securitate.

La finalul evenimentului, directorul Serviciului Vamal a primit din partea șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale, Vitalie Micov, o plachetă simbolică cu însemnele instituționale, ca semn de apreciere pentru cooperarea interinstituțională și deschiderea manifestată în consolidarea parteneriatului dintre cele două instituții.