Ultimatum pentru primăriile mici: Au timp până în iulie să se unească voluntar. Ce urmează?

Peste 340 de primării din cele circa 900 din Republica Moldova au început deja discuțiile pentru amalgamarea voluntară, ceea ce reprezintă procesul prin care localitățile mici își unesc resursele pentru a supraviețui și a se dezvolta. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, că comunitățile care nu fac acest pas voluntar vor fi supuse amalgamării normative, adică forțate, pierzând stimulentele financiare oferite de stat.