
În urma discuțiilor trilaterale SUA–Ucraina–Rusia, care au avut loc ieri, 4 februarie, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, împreună cu alți membri ai delegației de la Kiev, i-au prezentat un raport președintelui Volodimir Zelenski. Anunțul a fost făcut de liderul ucrainean într-o postare pe rețelele de socializare.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/zel-abu-dhabi.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Potrivit lui Zelenski, raportul a fost transmis după întâlnirile desfășurate și a inclus și rezultatele contactelor și cu partea americană.
„A existat un raport din partea delegației noastre după întâlnirile de astăzi, desfășurate în format trilateral. Au avut loc, de asemenea, contacte între echipă și partea americană. Raportul a fost prezentat de Rustem Umerov, Kirilo Budanov și Davîd Arahamia – băieții au fost în contact permanent. Am discutat rezultatele intermediare ale negocierilor de astăzi”, a declarat președintele Ucrainei.
Șeful statului a precizat că, în urma discuțiilor, părțile au ajuns la negocieri privind un posibil schimb de prizonieri de război în viitorul apropiat. Numărul exact al acestora nu a fost comunicat.
Totodată, Volodimir Zelenski a reiterat poziția Kievului privind necesitatea încheierii reale a războiului și a subliniat că Rusia trebuie să fie pregătită pentru acest pas, la fel ca și partenerii occidentali ai Ucrainei, prin oferirea unor garanții concrete de securitate.
„În ansamblu, poziția Ucrainei este foarte clară: războiul trebuie să se încheie cu adevărat. Rusia trebuie să fie pregătită pentru acest lucru. Iar partenerii trebuie, de asemenea, să fie pregătiți să asigure acest lucru în termeni reali, prin garanții reale – garanții de securitate – și printr-o presiune reală asupra agresorului”, a adăugat Zelenski.
În același timp, astăzi, 5 februarie, a început cea de-a doua rundă de negocieri, iar Rustem Umerov a anunțat că discuțiile în format trilateral sunt deja în desfășurare și durează de mai bine de două ore.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Raport prezentat lui Zelenski după negocierile trilaterale SUA–Ucraina–Rusia: ce a declarat liderul de la Kiev apare prima dată în Realitatea.md.