Parlamentul găzduiește o expoziție de picturi care evidențiază frumusețea arhitecturală a caselor tradiționale din satele Republicii Moldova, elemente reprezentative ale patrimoniului cultural național.
Cele 15 lucrări expuse surprind imagini ale caselor din satele Moldovei, prezentate în diferite anotimpuri și integrate armonios în peisajul rural. Picturile ilustrează elemente specifice arhitecturii populare, precum case cu acoperișuri din stuf sau țiglă, prispe decorate cu covoare tradiționale, curți îngrijite, grădini cu pomi și flori, precum și alte elemente decorative caracteristice. Unele lucrări redau atmosfera satelor în serile de iarnă, cu case acoperite de zăpadă, ferestre pictate de ger și coșuri din care se ridică fumul.
Lucrările au fost realizate de un grup de elevi cu vârste între 11 și 17 ani de la Școala de Arte „Eugen Doga” din municipiul Strășeni, care au participat la un atelier de pictură intitulat „Casa Albastră”.
În procesul de creație, elevii au folosit tehnici adaptate vârstei lor, realizând picturi în ulei și cu vopsele acrilice. Pictorița Galina Vieru i-a ghidat în combinarea nuanțelor, redarea volumului și a luminii în compozițiile artistice. „Albastrul etern” este o nuanță specifică creațiilor sale, reflectată și în picturile elevilor. Galina Vieru este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și deține numeroase premii naționale și internaționale pentru promovarea culturii, artelor frumoase și literaturii.
Atelierul „Casa Albastră” s-a desfășurat în cadrul Programului Național „Acces la cultură 2025”, finanțat de Ministerul Culturii.
Expoziția va fi deschisă publicului în Parlament până la sfârșitul lunii februarie. Cei interesați să o viziteze pot programa o vizită accesând site-ul www.vizite.parlament.md
