Cine e vinovat că inculpații și condamnații se ascund în Transnistria? Sandu: Uneori procurori, alteori judecătorul

Parlamentul trebuie să propună soluții, pentru ca inculpații și condamnații să nu mai scape de pedepse, evadând în sau prin regiunea transnistreană, consideră Maia Sandu. Președinta susține că este nevoie de o rezolvare neordinară a acestei probleme.

Oficiala a menționat în studioul TV8 că în statele unde întreg teritoriul este controlat constituțional, se aplică interdicția de părăsire a țării. Responsabilii din Republica Moldova întâmpină în acest sens dificultăți, deoarece o parte din teritoriu este administrată de forțe separatiste.

„În momentul în care noi avem acest segment, această regiune în țară, unde nu putem după aia să-i căutăm și să-i găsim, trebuie o soluție neordinară. Și am avut deja câteva cazuri. E clar că trebuie să se vină cu o soluție neordinară, pentru o situație care se repetă. (…) Bine, uneori cred că e vina procurorului. Altădată e vina judecătorului”, a spus Maia Sandu.

În ultimele luni, mai multe persoane condamnate în Republica Moldova au fugit de pedeapsă. Printre ele se numără ex-șeful Poliției Alexandru Pînzari, foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, dar și ex-președintele Adunării Populare Dmitri Constantinov.

Articolul Cine e vinovat că inculpații și condamnații se ascund în Transnistria? Sandu: Uneori procurori, alteori judecătorul apare prima dată în Realitatea.md.