
Serghei Tropin, fost ministru adjunct al justiției în Rusia, a fost găsit mort în apartamentul său din centrul Moscovei, conform agențiilor de presă de stat ruse, citate de The Moscow Times. Conform informațiilor din presa rusă, cadavrul fostului oficialul a fost găsit în cadă, iar medicii care au constatat decesul spun că acesta a murit înecat. Autoritățile ruse au anunțat și că nu iau în calcul ipoteza vreunui act criminal, scrie antena3.ro.
Serghei Tropin a ocupat funcția de ministru adjunct al Justiției din februarie 1996 până în martie 1997 în timpul președinției lui Boris Elțin, care l-a promovat la cel mai înalt grad de consilier de stat pe probleme de justiție, clasa I, în mai 1996.
Anterior, în ianuarie, trupul fostului ministru adjunct al muncii, Alexei Skliar, a fost găsit tot într-un cartier din Moscova. Potrivit TASS, acesta s-a sinucis. Înainte de moartea sa, fostul oficial a lăsat un mesaj pe Telegram, în care își învinovățea soția pentru moartea sa.
De la începutul războiului din Ucraina, peste 20 de oficiali guvernamentali au murit în circumstanțe misterioase. La sfârșitul lunii septembrie 2025, Alexander Fedotov, fostul președinte al Comitetului pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport din Sankt Petersburg, a căzut de la fereastra unui hotel de pe Aeroportul Șeremetievo. Cu o zi înainte, trupul lui Boris Avakian, fostul șef adjunct al Rosreestr, a fost găsit înjunghiat mortal la consulatul armean din Sankt Petersburg. În iulie 2025, ministrul transporturilor, Roman Starovoit, s-a sinucis, iar adjunctul său, Andrei Korneiciuk, a murit la scurt timp după aceea în urma unui stop cardiac.
În prima jumătate a anului 2025, decesele oficiale au fost înregistrate lunar. Printre aceștia s-au numărat adjunctul șefului de stat major din Vladivostok, Konstantin Kliuev, găsit mort în Thailanda; Evgheni Golovati, șef adjunct al Direcției „P” a ministerului de interne rus, care s-a împușcat singur; Vladimir Ananiev, șef adjunct al Administrației regiunii Arhanghelsk, care a murit în timpul unui meci de hochei; și Igor Rojnev, șef adjunct al Serviciului Penitenciar Federal Krasnoiarsk, care s-a sinucis.
Precizăm că, tot astăzi, 6 februarie, la Moscova a avut loc o tentativă de asasinat asupra prim-adjunctului șefului Direcției Principale a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Alekseev. Potrivit presei ruse, un bărbat a tras de mai multe ori asupra generalului într-o clădire rezidențială, după care a fugit de la locul faptei. În urma atacului, Vladimir Alekseev a fost transportat la spital în stare gravă.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Ucraina s-ar afla în spatele acestei tentativei de asasinat.
Tentativă de asasinat la Moscova: un general rus, împușcat într-o clădire rezidențială
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Fostul ministru adjunct al justiției din Rusia a fost găsit înecat în cadă apare prima dată în Realitatea.md.