În această dimineață în regiunea transnistreană au avut loc întreruperi în furnizarea energiei electrice. În așa-numitul minister al dezvoltării economice de la Tiraspol a raportat despre declanșarea protecției la cazanele MGRES, ceea ce a dus la pene de curent în mai multe localități. Este deja a treia situație de avarie la stație în ultima perioadă, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.
Comunicatul așa-numitul minister a fost publicat în jurul orei 10:00. În acesta se menționa că, din cauza unui incident tehnic la MGRES, este posibilă întreruperea furnizării energiei electrice în anumite localități din regiune, iar alimentarea cu energie urmează să fie restabilită în întregime în decurs de o oră.
Potrivit datelor Moldelectrica, la ora 9:31 a avut loc o scădere bruscă a generării totale în sistemul energetic.
Cetățenii au relatat că întreruperile de curent au afectat localitățile Tiraspol, Bender, Râbnița, Slobozia, Parcani, precum și satele Speia, Teiu și Tocmagiu. De asemenea, au fost semnalate întreruperi și în raionul Căușeni.
Aceasta este deja a treia avarie la MGRES. Alte două incidente au avut loc pe 22 și 23 ianuarie. Până în prezent, nu au fost oferite explicații oficiale privind cauzele acestor defecțiuni repetate.
The post O nouă avarie la MGRES: deconectări de curent în mai multe localități din regiune appeared first on ipn.md.