Agenția Națională Transport Auto urmărește cu atenție declarațiile publice formulate de dl Oleg Alexa, prezentate în numele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA). ANTA constată o lipsă de consecvență între mesajele publice promovate anterior și pozițiile exprimate în această scrisoare, care se axează pe atacuri la persoană și presiuni publice.
DOC // APOTA solicită intervenția autorităților pentru a opri ”abuzurile și ilegalitățile” din ANTA
Amintim că, în contextul anunțării protestului APOTA, au fost solicitate public acțiuni ferme pentru asigurarea ordinii în domeniul transportului rutier și combaterea transportului ilicit. Ulterior, în momentul în care ANTA a inițiat verificările, în limitele competențelor legale, pentru a elimina transportul ilicit, aceleași acțiuni sunt prezentate ca fiind inacceptabile, iar instituția este supusă presiunilor publice pentru a interveni selectiv asupra anumitor transportatori.
ANTA subliniază că nu poate și nu va acționa selectiv, în funcție de solicitări publice, interese individuale sau presiuni de orice natură. Activitatea de control se desfășoară exclusiv în baza legislației în vigoare și a criteriilor de risc aplicabile tuturor operatorilor, fără excepții.
Așa cum s-a acționat în cazul activității de transport desfășurate la adresa str. Calea Moșilor 2/A, municipiul Chișinău, în urma sesizării din partea APOTA, ANTA va avea aceeași abordare și în raport cu alte gări auto de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, notificând operatorii care prezintă neconformități față de cerințele legale.
Agenția își reafirmă angajamentul de a lucra în interesul întregului sector de transport rutier, asigurând un tratament egal pentru toți operatorii și respectarea strictă a cadrului legal. Orice abatere constatată este examinată conform procedurilor prevăzute de lege, indiferent de forma de organizare sau de reprezentare asociativă.
ANTA reiterează că presiunile publice însoțite de atacuri la persoană sunt nejustificate și nu contribuie la soluționarea problemelor reale din domeniu. Din contra, astfel de abordări vin să distorsioneze subiectul dezbaterii și să deturneze atenția de la abaterile care trebuie analizate obiectiv, prin mecanisme instituționale și legale.
ANTA rămâne deschisă comunicării constructive cu toți operatorii de transport rutier și cu organizațiile de profil, în vederea asigurării respectării legislației, protejării interesului public și garantării drepturilor pasagerilor.
Agenția Națională Transport Auto