Procurorii DNA l-au pus joi seară pe primarul Sectorului 3 sub control judiciar pe cauțiune,în dosarul în care este acuzat oficial de abuz în serviciu. Totodată, lui Robert Negoiță i s-a interzis să mai exercite funcția de Primar al Sectorului 3, pe perioada măsurii preventive.
După decizia DNA, primarul Negoiță a postat un mesaj video pe Facebook, în care le mulțumește celor care i-au trimis de încurajare și în care a făcut referire la limitarea atribuțiilor sale în timpul controlului judiciar.
„Știți și dumneavoastră, ați văzut ce s-a întâmplat ieri. Înainte de orice, vreau să vă mulțumesc din suflet pentru toate mesajele frumoase, mesajele de susținere pe care mi le-ați transmis. Din suflet vă mulțumesc, mă ajută enorm. Nu-i moment ușor. Cu regret, în această perioadă, să preiau mesaje, sesizări, reclamații, pot să le preiau. Dar nu mă mai pot implica direct în rezolvarea acestor probleme, din cauza faptului că am interdicție”, a transmis Negoiță.
Primarul suspendat al Sectorului 3 îl indică pe procurorul care a dispus măsura controlului judiciar ca fiind responsabil de întreruperea mandatului.
„În realitate, un procuror a dispus suspendarea mandatului meu și interzicerea exercitării funcției pe care o ocup, în mod legal, în urma votului de acum un an și ceva. Vom regla lucrurile acestea, sper, eu, săptămâna viitoare în instanță”, a spus Robert Negoiță.
În finalul mesajului, el își exprimă speranța ca lucrurile să reintre în normal în ceea ce-l privește.