Vehicule blocate din cauza ghețușului. Salvatorii au intervenit în mai multe raioane

Mai multe mașini, inclusiv ambulanțe, au rămas blocate pe drumuri din cauza poleiului și ghețușului, necesitând intervenția salvatorilor. Într-un caz, la Strășeni, o ambulanță nu a reușit să ajungă la pacient. Echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit și au asigurat transportarea pacientului până la ambulanță, transmite IPN.

În total, IGSU a efectuat opt misiuni de tractare a automobilelor și ambulanțelor blocate din cauza ghețușului. Salvatorii au fost solicitați în două cazuri pentru a facilita accesul ambulanțelor la pacienți. Pe lângă intervenția din Strășeni, un alt caz a fost înregistrat în Chișinău, pe strada Dumbrăvii, unde o ambulanță nu a putut înainta din carosabilului alunecos. Salvatorii au utilizat un vehicul de tip UTV pentru a transporta echipa medicală până la pacient și înapoi.

În nordul țării, salvatorii au intervenit la periferia satului Dondușeni pentru deblocarea unui microbuz și a unui automobil. De asemenea, în satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, un autocamion care a blocat drumul din cauza poleiului a fost tractat de echipele IGSU. Intervenții similare au avut loc în localitățile Corlăteni, Șaptebani și Recea din raionul Râșcani, precum și în raioanele Florești și Călărași.

În contextul avertizării meteorologice emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru perioada 4-8 februarie, salvatorii recomandă cetățenilor să circule cu prudență, să evite manevrele bruște și deplasările neesențiale și să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece. În de situații de urgență, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

The post Vehicule blocate din cauza ghețușului. Salvatorii au intervenit în mai multe raioane appeared first on ipn.md.