Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
Toma este de părere că PSD nu are „un motiv adevărat” pentru a ieși de la guvernare și că niciodată nu s-a pus cu adevărat această problemă.
„Partidul meu face un joc foarte periculos, de care nu știu cât de conștienți sunt cei care conduc partidul”, a explicat Constantin Toma.
„Vorbesc de domnul Grindeanu și de echipa de încă șase oameni care sunt acolo. Acest joc este făcut numai pentru supraviețuirea lor”
Bugetul național, blocat de „jocuri politice”
Primarul a vorbit despre poziția PSD în interiorul coaliției, unde partidul pare că are o imagine de „opoziție”. Acest „joc” va întârzia și mai mult bugetul național de care depind primarii.
„În momentul ăsta eu ca primar și orice primar din România așteaptă bugetul național”, a spus Toma. „Noi strângem bani de la oameni și va fi un mare paradox, n-o să mai avem timp să-i consumăm. Este aberant ceea ce se întâmplă”.
Edilul a cerut măsuri calculate: „Ar trebui cu creionul pe hârtie orice măsură, inclusiv acel pachet de solidaritate socială. Să punem pe hârtie și să vedem de unde tăiem”.
Atacurile la Bolojan destabilizează economia
Întrebat dacă șefii PSD greșesc când îl atacă pe premierul Ilie Bolojan, primarul a răspuns afirmativ. A subliniat că aceste mesaje destabilizează economia.
„Bineînțeles, greșesc. În loc să fie mulțumiri legate de faptul că a coborât deficitul, ei îl acuză pe Bolojan”, a afirmat edilul. „Prin mesajele pe care le dai în permanență destabilizezi economia, cresc dobânzile și nu avem nimic de câștigat”.
Coborârea deficitului sub 8% este „un semnal extraordinar pentru partenerii noștri din Europa, pentru creditori”. Cu populismele actuale „ne putem întoarce din nou aproape de dezastru”.
„Nu există motiv să ieși de la guvernare”
Constantin Toma a subliniat că nu există un motiv real pentru ieșirea de la guvernare. În partid nu s-ar fi pus niciodată această problemă.
„Informațiile ajung și la mine. Niciodată nu s-a pus această problemă”, a declarat primarul. „De ce n-a ieșit de la guvernare când s-au mărit taxele și impozitele? Atunci era un motiv foarte serios. Acum care este motivul?”.
Toma avertizează: „Dacă ieși fără un motiv serios și ajungi în destabilizarea politică, cresc dobânzile până la cer, va fi jale. Și atunci vinovat cine va fi?”.
Trei luni de analiză internă
În decembrie 2025, după înfrângerea la Primăria Capitalei, PSD a început o analiză a guvernării. Sorin Grindeanu declara că va consulta partidul dacă mai rămâne la guvernare.
Subiectul a revenit constant în ieșirile publice ale liderilor PSD. Luni, 2 februarie, Grindeanu vorbea despre scenariul unui guvern minoritar. A explicat că analiza internă se va finaliza odată cu proiectul de buget.