Săptămâna lecturii: Peste 130 de evenimente pentru toate vârstele, între 9-15 februarie

Peste 130 de activități vor fi desfășurate în perioada 9-15 februarie, în cadrul celei de-a patra ediții a Campaniei Naționale de Lectură. Printre acestea se numără cluburi de lectură pentru toate vârstele, ateliere de scriere creativă și ilustrare de carte, întâlniri cu scriitori, expoziții, recitaluri și activități de promovare a lecturii în mediul online, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Culturii, evenimentele planificate includ lansarea campaniilor „Citim cu voce tare împreună”, „Să citim împreună!” și „Cartea deschisă”.

De asemenea, pe 14 februarie vor fi decernate premiile Concursului Național de Book Trailer-e, destinat elevilor din gimnaziu și liceu, care promovează lectura prin mijloace creative și audiovizuale.

Ministerul Culturii îndeamnă cetățenii de toate vârstele să participe activ la evenimentele dedicate Zilei Naționale a Lecturii și să transforme lectura într-un obicei zilnic, esențial pentru dezvoltarea personală și comunitară.

Ziua Națională a Lecturii este marcată pe 14 februarie, dată aleasă în legătură cu ziua de naștere a poetului Grigore Vieru și în contextul Zilei Internaționale a Cititului Împreună.

The post Săptămâna lecturii: Peste 130 de evenimente pentru toate vârstele, între 9-15 februarie appeared first on ipn.md.